Asteptarile unui asfalt incins

Daca nu poti ajunge la propriul mijloc, miezul inlauntrului, albastrul ochilor tai negri, radacina firului blond al varfului de par negru, atunci poti sa nu rostesti absolut gol. Si daca poti sa-ti resorbi lacrimile adanc infipte peste globii oculari, sa te ineci suflare sub bule de oxigen mari si alge de nisip cu scoici din calcar, atunci sa zbori sub stare de vapori, sa ningi transpus in funingine, sa zaci mergand aievea si de-a pururi nimic. Dara creativitatea, izvor neimblanzit al neingradirii, se joaca de-a v-ati ascunselea sub torace, coaste, muschi, tesut, celule iar astfel lasa carnea ce sustine sa inainteze inert si greu sub soare de Toscana bland. Te privesti prea mult in globul disco si nu lasi lumina sa patrunda intre ale tale veleitati obscure cand te inclini dinspre zenit. As vrea sa calci pe urme vii pe care n-ai ajuns, sa inalti proiectiile imaginare, sa versi din celofan doar zambete, sa ajungi sa poti cita din jurnale de design interior -  perfecte dormitoare. Si atunci... doar atunci sa nu mai fii nemultumit. (continuare)